AdministratieArticole GeneraleComunicate de presaEducatieStiri Locale

Peste 200 de elevi din Băișești au început anul școlar într-o școală modernă, renovată

Anul școlar 2023-2024 a debutat pentru cei peste 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Băișești într-o școală renovată, la standarde europene.

La inaugurare, alături de primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a participat deputatul social-democrat Gheorghe Șoldan. „Le-am spus elevilor că trebuie să învețe bine pentru a-și face părinții fericiți, dar și pentru că rezultatele bune la învățătură sunt cea mai bună investiție pe care o pot face pentru viitorul lor. Mai cu seamă că acum au o școală modernă, profesori dedicați și un primar, Gheorghe Fron, care pune accent pe dezvoltarea infrastructurii școlare din comuna pe care o gospodărește de ani buni, una dintre cele mai mari din județ, cu nu mai puțin de 9 sate”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Școala Gimnazială din Băișești, înființată în 1883, a beneficiat în acest an de un proiect de eficiență energetică. S-au realizat lucrări de anvelopare a clădirii cu vată bazaltică de 20 cm, s-au înlocuit elementele de tâmplărie cu ferestre de casă pasivă, care combină consumul mic de energie cu termoizolarea, oferind confort sporit indiferent de anotimp. De asemenea, au fost montate panouri fotovoltaice, pompe de căldură deservite de opt foraje la adâncime de 125 de metri, recuperatoare de căldură și alte investiții.

„În urma derulării proiectului, școala își va asigura energia electrică și termică în proporție de 95%. În perioada următoare, așa cum a anunțat primarul Gheorghe Fron, urmează să fie dotate școlile din comună cu mobilier și aparatură, necesare unui proces de învățământ modern. De asemenea, sunt așteptate două microbuze școlare electrice, pentru transportul elevilor și preșcolarilor la unitățile de învățământ de pe raza comunei”, a precizat parlamentarul PSD.

Articole Similare

Back to top button