Articole GeneraleComunicate de presaPoliticStiriStiri Locale

PMP, USR și FD au depus protocolul de constituire a alianței electorale la sediul Biroului Electoral Județean Suceava

Luni, 22 aprilie 2024, reprezentanții filialelor județene ale Partidului Mișcarea Populară (PMP), Uniunii Salvați România (USR) și partidului Forța Dreptei (FD) au depus, la Biroul Electoral Județean Suceava, protocolul de constituire a alianței electorale pentru alegerile locale din 9 iunie.

„Alianța Dreapta Unită este singura alternativă real democratică și cu valori axate pe cetățean, în acest context politic îmbibat în mentalitatea comunistă. Luptăm pentru un oraș modern, atractiv pentru tineri și reconfortant pentru oricine dintre noi”, a declarat, în acest context, Marian Andronache, președintele PMP Suceava.

Astfel, liderii politici Marian Andronache, Vasile Cărare și Păstorel Macoveiciuc au consemnat colaborarea, atât pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Suceava, unde ADU îl susține pe Marian Andronache (PMP), cât și pentru Consiliul Local. De asemenea, a fost depus protocolul pentru candidatura la președinția Consiliului Județean, unde alianța este reprezentată de parlamentarul Emanuel Ungureanu (USR), și pentru echipa consilierilor județeni, dar și în celelalte localități din județ.

„În acest an, împreună vom câștiga lupta electorală și vom lua din mâna politicienilor clasici și plini de interese personale administrațiile locale și administrația județeană. Pentru viitorul copiilor noștri, pentru bunăstarea părinților și bunicilor noștri, pentru șansa de a trăi demn acasă”, a adăugat candidatul Marian Andronache.

Alianța Dreapta Unită și-a lansat vineri, 18 aprilie, candidații la Primăria și la Consiliul Județean Suceava, pentru alegerile locale din 9 iunie.

Articole Similare

Un comentariu

  1. Este foarte imbucurator sa vedem cum fortele politice de dreapta se aliaza in lupta pentru dezvoltarea orasului nostru. Este evident ca alianta ADU vine cu o abordare noua si autentica, bazata pe valori precum democratia si bunastarea cetatenilor. Suntem obisnuiti cu politicienii vechi, corupti si neinteresati de adevaratele nevoi ale comunitatii noastre, dar acum avem o sansa reala sa schimbam lucrurile. Votul pentru Marian Andronache si echipa sa, la fel ca si pentru ceilalti candidati ai aliantei ADU, este un vot pentru un viitor mai bun pentru Suceava si pentru Romania. Hai sa ii sustinem si sa ii votam cu incredere pe 9 iunie!

Back to top button