EvenimenteStiri LocaleStiri Nationale

PATRIMONIUL CANONIC – SUPORT AL VITALITĂȚII ȘI DIVERSITĂȚII CULTURALE

În contextul multiculturalismului, al cercetării și al promovării actului cultural-științific, Universitatea ,,Stefan cel Mare’’ din Suceava a găzdut, în perioada 4-6 aprilie 2019, cel de-al  VII-lea Colocviu Internațional organizat de Biblioteca Universități ,,Ștefan cel Mare’’ din Suceava, în colaborare cu CODFREURCOR (Colegiul Doctoral Francofon Regional în Domeniul Știiintelor Umaniste) și Asociația Bibliotecarilor din Romania – Filiala Suceava. Manifestarea s-a intitulat PATRIMONIUL CANONIC – SUPORT AL VITALITĂȚII ȘI DIVERSITĂȚII CULTURALE, și a fost coodonată de prof. univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU, bucurându-se de un ecou puternic în rândul celor care și-au propus promovarea schimbului de bune practici și deschiderea unor dialoguri în plan cultural și științific.

Participanții de la Universitatea de Stat Ilia din Tbilisi și Universitatea de Stat Akaki, Tsérétéli au lansat, încă de atunci, invitația pentru o nouă colaborare științifică. Astfel, în perioada 17-21 iulie 2019, a avut loc, în Georgia, la Tbilisi, Colocviul Științific Internațional „LES ETUDIANTS FACE AUX DEFIS DU 21E SIECLE”/„STUDENȚII ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR SECOLULUI XXI”, organizat de Universitatea de Stat Ilia din Tbilisi, Facultatea de Științe și Arte – Centrul de Cercetare și Intercomprehensiune în Limbile Romanice. Dialog Intertextual (Centre de Recherche et Intercomprehension Romane. Dialogue Intertextuel). Din Romania, au dat curs invitației lect. univ. dr. Vasile BUDUI și bibl. Anișoara BUDUI, de la universitatea suceveană, și prof. colaborator Magdalena-Simona TRUȘCAN.

Programul colocviului a debutat în data de 17 iulie 2019, cu o expoziție de lucrări (pictură, desen tehnic și infografică) ale studenților georgieni. În dimineața zilei de 18 iulie a avut loc deschiderea oficială, prezidată de prof. univ. dr. Mzago Dokhtourichvili, responsabil știntific al Colocviului. Deschiderea a fost onorată de prezența profesorilor: d-na Nino Doborjginidze – Vice-Rector al Universității de Stat Ilia din Tbilisi, d-na Maka Lashkhia – președintele Comisiei de Calitate din cadrul Facultății de Știinte și Arte (Univesitatea Ilia, Tbilisi), Eleonore Garnier – atașat în domeniul cooperării științifice al Universității franceze-georgiene (IFG), Miranda Lomidze de la Universitatea de Stat Akaki, Tsérétéli (Georgia), director al Colegiului Regional Doctoral Francofon din Europa Centrală și de Est, în domeniul științelor umane (CODFREURCOR).

La ceremonia de deschidere a fost invitat și ambasadorul României în Georgia, domnul Radu-Liviu HORUMBĂ, care, în intervenția sa, și-a exprimat apreciarea față de preocupările de cercetare, schimbul de experiență și a felicitat gazdele pentru tematica aleasă. Ulterior, Excelența Sa a purtat o discuție amicală cu delegația română prezentă la eveniment, împărtășind din experiența Domniei sale în aceasta țară.

Deschiderea a fost urmată de sesiuni plenare. Doamnele bibl. Anișoara Budui și  prof. Magdalena-Simona Trușcan au fost desemnate să prezideze câte o sesiune din programul activităților, în cadrul cărora au susținut lucrările „Metode de valorificare a presei vechi din colecția Bibliotecii „Ștefan cel Mare” din Suceava, respectiv „Predarea limbii engleze prin intermediul literaturii la nivel liceal, utilizând competențele lingvistice de bază – o abordare metodologică”, incluse în programul Colocviului. În deschiderea sesiunilor, cu prilejul susținerii comunicării „Resurse digitale și practici adaptate educației interdisciplinare a studenților”,  lect. univ. dr. Vasile Budui, a prezentat și oportunitățile de studiu ale universității sucevene. Ziua s-a încheiat cu vizitarea capitalei Georgiene – Tbilisi.

În data de 19 iulie, comitetul de organizare a prevăzut o excursie în regiunea Kakhetia (importantă regiune viticolă a Georgiei), prilej de a cunoște câteva repere din istoria și tradițiile poporului georgian (bisericile medievale, Palatul Tsinandali – primul palat european din Georgia etc.).

Ziua de 20 iulie a fost dedicată continuării susținerii lucrarilor. Colocviul s-a încheiat cu un moment cultural-artistic, unde cântece și dansuri tradiționale bucovinene au încântat audiența. La sfârșit, într-un cadru festiv, au fost înmânate diplomele de participare și au fost dăruite gazdelor mici obiecte de artizanat, simbol al prieteniei și durabilității culturale.

 

Articole Similare

Back to top button