Articole GeneraleComunicate de presaStiri Locale

Polițiștii suceveni intervin și pentru salvarea animalelor aflate în pericol în zonele afectate de inundații

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, prin Biroul pentru Protecția Animalelor, a demarat o serie de acțiuni în teren pentru evaluarea și salvarea animalelor aflate în pericol în urma inundațiilor din zona Broșteni–Frasin. Demersul vine în completarea intervențiilor umanitare desfășurate de forțele de ordine și salvare în sprijinul persoanelor afectate de viiturile puternice.

Pe fondul fenomenelor meteo extreme care au afectat mai multe localități din județul Suceava, polițiștii specializați în protecția animalelor au inițiat un plan de acțiune pentru monitorizarea stării de sănătate și bunăstare a animalelor domestice și de companie din zonele calamitate.

Astfel, în dimineața zilei de 29 iulie, o echipă de intervenție s-a deplasat în orașul Broșteni, unde, în colaborare cu colegi de la Poliția orașului, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Salvamont Suceava, au evaluat situația din teren. În urma verificărilor efectuate pe strada Neagra, polițiștii au identificat un câine cu disfuncții locomotorii, care fusese surprins de viitură în curtea unei locuințe, fiind legat în lanț.

Având în vedere starea de sănătate a animalului și condițiile improprii în care era ținut, a fost emis un ordin de plasare într-un adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, conform prevederilor legale privind protecția animalelor (Legea nr. 205/2004).

Totodată, echipele din teren au discutat cu localnicii despre măsurile care pot preveni punerea animalelor în pericol, recomandând dezlegarea acestora din lanț și eliberarea din anexe în caz de risc iminent, pentru a le asigura mobilitate și șanse de supraviețuire.

Poliția atrage atenția că animalele reprezintă parte integrantă a comunităților și merită protecție, mai ales în momente critice, cum sunt dezastrele naturale. Biroul pentru Protecția Animalelor Suceava este activ permanent în zonele afectate și îndeamnă cetățenii să semnaleze orice caz în care animalele sunt în pericol, fie prin apel la 112, fie prin contactarea directă a structurilor de poliție.

Articole Similare

Back to top button