
Echipa de handbal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut titlul de vicecampioană europeană universitară, la finalul unei ediții spectaculoase a Campionatului European Universitar. Competiția s-a desfășurat, în acest an, la Covilha, în Portugalia.
Sucevenii au pierdut finala în fața Universității „Coasta de Azur” din Nisa, cu scorul 45‑46, după prelungiri, într-un meci intens, care a adus în prim-plan calitatea handbalului universitar european.
Parcursul echipei sucevene a fost remarcabil, cu victorii clare. CSU Suceava a câștigat cu 37‑31 în fața Universității din Maia (Portugalia) și 43‑34 împotriva Universității din Zagreb (Croația). În sferturile de finală, formația antrenată de Răzvan Gavriloaia și Bogdan Șoldănescu a trecut cu 40‑35 de Universitatea din Minho (Portugalia), iar în semifinale a învins din nou echipa din Zagreb, de această dată cu 35‑21.
Efortul colectiv al echipei a fost susținut de prestații individuale remarcabile, cel mai bun exemplu fiind desemnarea lui Balazs Botond, jucătorul echipei din Suceava, drept cel mai valoros handbalist al întregului turneu.
Lotul cu care CSU a participat la această ediție a fost format din Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Cosmin Lupu, Claudiu Lăzurcă, Botond Balazs, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Eduard Iordachi, Alexandru Bologa, Alexandru Focșăneanu, Andrei Bruj, Alexandru Reuț și Robert Alupoaiei. Staff-ul tehnic a fost alcătuit din Iulian Andrei (șef delegație), Răzvan Gavriloaia (antrenor principal), Bogdan Șoldănescu (antrenor secund) și Octavian Andreica (kinetoterapeut).
Rezultatul de anul acesta completează o serie impresionantă de performanțe pentru echipa USV, care a câștigat patru titluri de campioană europeană universitară la handbal masculin în ultimele opt ediții: în 2017 (Malaga, Spania), 2022 (Lodz, Polonia), 2023 (Podgorica, Muntenegru) și 2024 (Debrecen, Ungaria).
Medalia de argint cucerită la Covilha confirmă încă o dată valoarea acestei echipe și continuitatea unui proiect sportiv universitar competitiv la cel mai înalt nivel european.



