
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale avertizează public asupra unei campanii de dezinformare desfășurate în spațiul online.
În cadrul acesteia, sunt publicate și distribuite clipuri video falsificate, realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, care îl înfățișează pe prim-ministrul Ilie Bolojan anunțând presupusa intrare a României într-un conflict militar începând cu luna septembrie 2025.
Instituțiile statului precizează în mod ferm că aceste materiale sunt complet fabricate și nu reflectă în niciun fel o realitate politică, militară sau guvernamentală.
„Prim-ministrul României nu a făcut astfel de declarații. România nu intră în război. Este o tentativă clară de manipulare a opiniei publice, menită să inducă panică și neîncredere”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naționale a confirmat, la rândul său, că subiectul nu are nicio bază factuală și face parte dintr-o acțiune de propagandă și destabilizare, care exploatează contextul geopolitic tensionat pentru a răspândi frică și incertitudine în rândul populației.
Clipurile respective sunt generate prin tehnologii de tip deepfake, care combină imaginea, vocea și mimica unor persoane publice pentru a crea conținut video fals, dar aparent autentic. Distribuite pe rețele sociale, grupuri de mesagerie și prin reclame sponsorizate, aceste materiale sunt concepute pentru a slăbi încrederea publicului în instituțiile statului.
Instituțiile fac apel la cetățeni să evite redistribuirea conținutului despre care au suspiciunea că ar putea fi fals și să consulte doar sursele oficiale de informare: site-urile Guvernului României, ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, precum și canalele de comunicare ale agențiilor de presă acreditate.
De asemenea, se recomandă o atenție sporită în fața mesajelor cu titluri alarmiste sau care fac trimitere la decizii guvernamentale majore, în special atunci când sursa nu este identificabilă sau verificabilă.
Într-un context în care securitatea informațională devine parte integrantă a siguranței naționale, autoritățile subliniază că lupta împotriva dezinformării este un efort comun, care implică vigilența cetățenilor, responsabilitatea mass-mediei și acțiunea coordonată a instituțiilor. Este de așteptat ca astfel de campanii să continue, ceea ce implică un efort susținut pentru combaterea lor și menținerea unei informări corecte pentru întreaga societate.






