
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Departamentul Principal al Poliției Naționale din Ucraina în Regiunea Cernăuți vor colabora, în următoarele 18 luni, într-un proiect european comun dedicat combaterii infracțiunilor de mediu și protejării biodiversității în zona de graniță.
În acest context, IPJ Suceava a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ARTEMIS – Advanced Response for Enforcement of Biodiversity Law and Investigation System (Sistem avansat de acțiune pentru protejarea biodiversității și investigarea încălcărilor legii). Acesta este finanțat prin Programul Interreg NEXT VI-A România–Ucraina 2021–2027, având o valoare totală de 377.111 euro. Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în calitate de Partener Lider, are alocat un buget de 220.457 de euro, iar contribuția Uniunii Europene acoperă aproximativ 90% din sumă.
ARTEMIS urmărește consolidarea capacității operaționale a poliției din ambele țări pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de mediu în regiunea transfrontalieră. Activitățile prevăzute în proiect includ dotarea cu vehicule și echipamente de supraveghere specializate, organizarea a patru ateliere comune de lucru în cadrul cărora experții români și ucraineni vor face schimb de bune practici, dar și elaborarea unui plan de cooperare transnațională pentru combaterea infracțiunilor ecologice și protejarea biodiversității.
La implementarea proiectului va contribui și Direcția Silvică Suceava, care participă în calitate de organizație asociată, aducând un plus de expertiză în domeniul pădurilor și al gestionării durabile a resurselor naturale.
Colaborarea transfrontalieră Suceava–Cernăuți vizează consolidarea unei rețele de intervenție rapidă și eficientă în fața încălcărilor legii în domeniul protecției mediului, într-o regiune cu biodiversitate valoroasă și vulnerabilă. Acest demers reflectă prioritățile Uniunii Europene privind cooperarea între state pentru un mediu sănătos, sigur și durabil, într-un context regional în care provocările ecologice nu țin cont de granițe.



