
În perioada 22-23 mai 2025, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte „Alma Mater Librorum” (SICALM).
Cu un program impresionant, această ediție a Salonului de Carte își propune să răspundă întrebării „Lectura, în impas?”. Organizatorii anunță prezența a 48 de edituri, case editoriale și instituții culturale, reunite în peste 30 de standuri de carte și publicații. Cărțile și publicațiile variate vor fi prezentate publicului în cadrul standurilor amenajate, ca în fiecare an, în holul central al corpului A, dar și în alte spații. Este vorba despre sălile de lectură ale Bibliotecii USV, Galeria de Artă a universității, amfiteatre și săli de seminar și Observatorul Astronomic.
Vor avea loc 17 lansări de carte, 36 de prezentări de volume de autori români și străini, precum și de reviste științifice, dezbateri tematice, micro-conferințe, întâlniri cu autori din spațiul academic și cultural, dar și evocări și vizionări de documentare. Programul manifestărilor va fi îmbogățit de evenimente cultural-artistice, de teatru, dans și expoziții.
Participanții din România, Republica Moldova, Ucraina, Tunisia, Camerun și Grecia vor avea posibilitatea să intervină atât în direct, cu prezență fizică, dar și online.
Ediția 2025 a SICALM este susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării, precum și de universitatea suceveană, prin participarea cadrelor didactice și studenților de la cele 11 facultăți. Un loc de onoare în cadrul ediției îl ocupă Fundația Culturală Memoria din București.
