
Consiliul Județean Suceava anunță demararea lucrărilor de reabilitare a corpului B al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, investiție realizată în cadrul proiectului „Biblioteca – hub digital pentru educație”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 7 – Transformarea digitală.
Valoarea totală a contractului este de 2.102.135,92 de lei fără TVA, iar durata acestuia este de 13 luni, dintre care 12 luni pentru execuția lucrărilor și o lună pentru procedurile administrative aferente. Astfel, proiectul ar urma să se desfășoare până pe 30 iunie 2026.




„Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea acestei clădiri, dar și transformarea vechii biblioteci într-un spațiu care să devină tot mai interesant pentru tineri. Și nu doar pentru ei. Clădirea va fi reabilitată complet: termoizolare, hidroizolare, înlocuire tâmplărie exterioară, instalații noi, sistem de iluminat cu LED, panouri solare, pardoseli din granit, acces modernizat pentru persoanele cu dizabilități și multe alte intervenții esențiale. Iar mansarda va fi transformată într-un spațiu special: un hub de dezvoltare a competențelor digitale, dotat cu echipamente de ultimă generație”, a declarat Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava. Acesta s-a arătat încrezător că, în final, orașul va avea o bibliotecă modernă și primitoare.