
Municipiul Suceava va primi, în perioada 14–15 aprilie 2025, vizita oficială a Excelenței Sale Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România. Agenda activităților este structurată în jurul a trei direcții strategice: economie, educație și cultură.
Astfel, evenimentul central îl constituie Maratonul de Business organizat de Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură din România (CCIFER), în parteneriat cu Agenția Consulară a Franței la Iași și Alianța Franceză din Suceava. În cadrul acestei inițiative, ambasadorul Nicolas Warnery va vizita mai multe întreprinderi, purtând discuții cu antreprenori locali și explorând oportunitățile de cooperare economică între Franța și nordul României.
O componentă importantă a vizitei este educația. Ambasadorul va avea întâlniri cu studenții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și cu elevii Colegiului Național „Petru Rareș”, unitate de învățământ care deține prestigiosul label FrancEducation, acordat de Ministerul Afacerilor Externe din Franța. De asemenea, agenda include vizite la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și la Mănăstirea Dragomirna.
În spiritul diplomației de proximitate, este programată și o întâlnire oficială cu reprezentanții autorităților locale, pentru un schimb de idei privind dezvoltarea relațiilor franco-române la nivel regional.