
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava (SCJU Suceava) a transmis luni, 17 martie 2025, o serie de clarificări, ca răspuns la informațiile făcute publice după verificările efectuate de reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), coordonați de președintele instituției, Cristian Popescu Piedone, la blocul alimentar al unității medicale.
Cu privire la liftul de transport menționat în raportul ANPC, dr. Alexandru Calancea, managerul SCJU Suceava, a declarat că acesta este utilizat exclusiv pentru transportul materiei prime din depozit către bucătărie. A adăugat că toate produsele sunt ambalate corespunzător, conform normelor sanitare și de igienă, iar transportul materiilor prime și al deșeurilor rezultate din bucătărie se desfășoară conform unui orar distinct, prevenindu-se astfel orice posibilitate de contaminare. „Orarul și funcționarea liftului sunt avizate de medicul epidemiolog al spitalului, respectând toate normele de siguranță sanitară”, a adăugat reprezentantul instituției.
Despre respectarea standardelor alimentare, conducerea spitalului a precizat că s-a dispus reanalizarea și actualizarea listelor de meniuri pentru pacienți, astfel încât acestea să fie conforme cu legislația în vigoare privind alimentația în unitățile spitalicești. „Se vor lua măsuri suplimentare pentru a asigura respectarea gramajelor stabilite în meniurile aprobate”, a completat dr. Alexandru Calancea.
Acesta a mai explicat că blocul alimentar este inclus într-un proiect amplu de reabilitare generală, pentru care Consiliul Județean Suceava, în calitate de ordonator principal de credite, a depus deja o cerere de finanțare. Cu toate acestea, pavimentul uzat identificat de inspectorii ANPC nu se află în interiorul blocului alimentar, ci în zona de depozitare, astfel încât produsele finite destinate pacienților nu intră în contact cu acesta.
„Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava rămâne angajat în asigurarea unor servicii medicale de calitate și respectarea tuturor normelor sanitare într-un mod transparent și responsabil, în beneficiul pacienților noștri”, a concluzionat managerul instituției.