
Romanul „Mai puțin decât dragostea” al scriitorului Bogdan Crețu, publicat la Editura Polirom, este nominalizarea României pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2025.
Anunțarea câștigătorului și decernarea marelui premiului, împreună cu două mențiuni speciale, vor avea loc într-o gală programată pe 16 mai, în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Praga.
La invitația Consorțiului EUPL (European Union Prize for Literature), Institutul Cultural Român a organizat concursul pentru desemnarea unui volum de ficțiune care să reprezinte România la competiție europeană. Din juriul care a decis nominalizarea au făcut parte Ruxandra Cesereanu – scriitoare, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, președintă a PEN România, Péter Demény – scriitor, traducător, redactor-șef al revistei „Matca literară”, Angelo Mitchievici – critic literar, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.
„În romanul său, «Mai puțin decât dragostea», Bogdan Crețu radiografiază România atât prin prisma comunismului, cât și prin prisma postcomunismului, ca rame istorice. Personajele sale emblematice, fiica unui torționar și fiul unei victime, alcătuiesc un cuplu problematizant, ce impune o discuție și totodată o polemică despre limitele dragostei, ale libertății, ale supraviețuirii, ale trădării. Tragediile provocate de comunism sunt urmărite psihologic până în postcomunism. Tocmai de aceea, romanul «Mai puțin decât dragostea» este emblematic atât pentru spațiul românesc, cât și pentru întregul Est european. În plan antropologic și uman, după cum autorul însuși mărturisește, este un roman despre relația dintre părinți și copii, răsucită și nuanțată speculativ, atât într-o familie de favorizați ai regimului comunist, cât și într-una de defavorizați ai aceluiași regim. Nu în ultimul rând, este un roman cu miză etică, analizând funcționarea răului diseminat la nivelul unei întregi societăți marcate de totalitarism. Stilistic și arhitectural, romanul «Mai puțin decât dragostea» se axează pe o polifonie a vocilor și pe arta narațiunii încrucișate”, susține motivația juriului.
Cele cinci volume finaliste selectate de juriu au fost „Mai puțin decât dragostea” de Bogdan Crețu (Polirom, 2023), „Stela” de Simona Goșu (Polirom, 2023), „Tăcerea vine prima” de Ioana Maria Stăncescu (Trei, 2024), „A unsprezecea zi din august” de Suzănica Tănase (Litera, 2024), „Balada necunoscutului” de Cristina Vremeș (Humanitas, 2024).
„Cred că literatura este un important instrument al memoriei comunitare: prin intermediul poveștilor pe care le spune, ea fixează imagini, percepții nu numai despre prezent, dar și despre trecutul apropiat. De aceea, bucuria care m-a încercat la aflarea veștii despre nominalizarea romanului meu, «Mai puțin decât dragostea», la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, nu e numai o reacție orgolioasă, de autor care se simte confirmat. E în mai mare măsură o mulțumire că poveștile lumii în care am crescut au șansa de a circula într-un spațiu extins, european. Romanul meu e o carte despre memorie, despre traumă, despre răul care persistă, dincolo de schimbările de regim politic”, a declarat scriitorul Bogdan Crețu.
Juriul internațional care va decide câștigătorul acestei ediții este prezidat de scriitorul danez Jens Christian Grøndahl și este alcătuit din Anna Jarota (Polonia), Barbara Anderlič (Slovenia), Rosa Azevedo (Portugalia), Svetlozar Zhelev (Bulgaria), Vera Michalski-Hoffmann (Elveția), Vilis Kasims (Letonia), cu toții oameni de litere și specialiști în domeniul editorial.
În 2025, în competiția pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură participă lucrări de proză nominalizate să reprezinte Austria, Belgia, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Norvegia, România, Slovacia, Spania și Ucraina.
