Articole GeneraleComunicate de presaStiri Locale

Un garaj din Suceava și bunurile din interior au ars în incendiul generat de un cablu electric defect

Militarii Detașamentului de pompieri Suceava au intervenit, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit duminică, 9 februarie, în jurul orei 21:30, la o anexă gospodărească pe strada Alunului din municipiu.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un garaj, cu o amprentă la sol de aproximativ 50 de metri pătrați, cu pericol de propagare la o bucătărie de vară din gospodărie și la casele învecinate.

Din cauza degajărilor mari de fum și de gaze toxice, pentru protecția populației din proximitate, au fost transmise mesaje RO-ALERT.

Au ars garajul, construit pe structură metalică, din panouri tip „sandwich”, și bunurile depozitate în interior. De asemenea, gardul împrejmuitor s-a degradat în zona în care s-a manifestat incendiul.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil din cauza efectului termic, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bucătăria de vară și construcțiile învecinate, cu bunurile aferente.

În scopul prevenirii și a altor situații de urgență, pompierii militari suceveni reamintesc cetățenilor principalele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor:

– Efectuați verificarea periodică a instalației electrice, cu personal autorizat.
– Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le atunci când sunt uzate.
– Nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite.
– Nu suprasolicitați o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
– Nu folosiți instalații electrice improvizate.
– Instalați și utilizați aparatura electrică respectând indicațiile producătorului.

Articole Similare

Back to top button