
Un grav incident aviatic s-a produs în seara zilei de miercuri, 29 ianuarie 2025, în jurul orei locale 21:00 (joi, ora 4:00, ora României), în apropierea Aeroportului Național Reagan Washington.
Un avion de pasageri al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, dintre care 4 membri ai echipajului, și un elicopter Black Hawk al armatei americane, în care se aflau trei militari, s-au ciocnit în zbor și s-au prăbușit în râul Potomac.
La fața locului se desfășoară o mobilizare de forțe impresionantă, peste 300 de persoane lucrează la operațiunile de căutare și salvare. John A. Donnelly, șeful pompierilor din Washington DC, care conduce misiunea, a declarat că echipajele desfășoară activitățile în condiții „periculoase”, de întuneric, frig și vânt. „Dacă vă puteți imagina, râul este o pată neagră mare pe timp de noapte, fără nicio lumină, cu excepția câtorva lumini de baliză”, a menționat acesta, citat de CNN.
O echipă de scafandri FBI sprijină eforturile de localizare a victimelor, dar are sarcina de a căuta și recupera din apă eventuale probe care să contribuie la stabilirea modului în care s-a produs incidentul.
Posibilitatea să existe supraviețuitori este foarte mică, precizează specialiștii.
Autoritățile au luat decizia de a închide Aeroportul Național Reagan până cel puțin la ora locală 11.
„Avionul se afla pe o linie perfectă și de rutină, în apropiere de aeroport. Elicopterul s-a îndreptat direct spre avion pentru o perioadă lungă de timp. Era o noapte senină, luminile avionului erau aprinse, de ce elicopterul nu a urcat, nu a coborât sau nu s-a întors? De ce turnul de control nu a spus elicopterului ce să facă, în loc să întrebe dacă au văzut avionul?”, a scris președintele Donald Trump pe platforma Truth Social.