
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat în consultare publică, pe www.afir.ro, Ghidul de implementare pentru intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).
Perioada de dezbatere publică pentru acest Ghid se încheie după 15 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv pe 12 februarie 2025. Astfel, în această perioadă, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului pe adresa de e-mail consultare@afir.info.
Finanțarea nerambursabilă acordată de AFIR prin intervenția DR-36 poate fi utilizată pentru proiecte de investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, susținerea lanțurilor alimentare și investiții în infrastructura la scară mică, exploatarea potențialului istoric și cultural și sprijin pentru locuitorii din zonele acoperite de Grupurile de Acțiune Locală.
De asemenea, se pot finanța și intervenții colective în domeniul agricol și agro-alimentar, intervenții de tip social care sprijină multiplicarea în sectorul zootehnic, intervenții privind activitățile de mediu, inclusiv în ceea ce privește energia verde sau regenerabilă, acțiuni de cooperare și acțiuni care sprijină asocierea, investiții în infrastructura socială și în domeniul sănătății, acțiuni privind atenuarea fenomenului de depopulare, operațiuni specifice conceptului de „Sate inteligente”, precum și alte categorii de investiții.
Măsura asigură finanțări nerambursabile în cuantum de de 65% din totalul cheltuielilor eligibile, cu posibilitatea majorării până la 100%, în funcție de categoria proiectului și de tipul investiției. Valoarea maximă nerambursabilă nu poate depăși 200.000 de euro/proiect, respectiv 70.000 de euro/plan de afaceri pentru proiecte de tip start-up neagricol.
Reprezentanții AFIR anunță că sprijinul financiar din cadrul măsurii se acordă pentru implementarea intervențiilor din cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate și autorizate de Direcția Generală Dezvoltare Rurală, autoritate de management pentru planul strategic pentru perioada de programare 2023 – 2027.
Versiunea consultativă a Ghidului este disponibilă pe pagina Agenției, accesând link-ul Dezbatere publică – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online.
După închiderea perioadei de consultare, analizarea și preluarea observațiilor primite, se va publica versiunea finală a Ghidului de implementare și va fi anunțată deschiderea sesiunii de primire a proiectelor.