
Gheorghe Șoldan anunță inițierea, la nivelul Consiliului Județean Suceava, a demersurilor necesare pentru înființarea unei așa-numite Zone Libere, în proximitatea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare”.
„În cadrul unei zone libere, companiile beneficiază de facilități fiscale, ceea ce reduce semnificativ costurile operaționale și stimulează comerțul. Proiectul va crea locuri de muncă bine plătite prin atragerea de investitori, va sprijini comerțul internațional prin conectivitatea cu viitoarele rute rutiere și va stimula producția locală, oferind infrastructură modernă și condiții avantajoase”, explică președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.
Acest proiect vine în întâmpinarea marilor investiții care vor contribui la dezvoltarea economică a Sucevei: construcția Autostrăzii A7 (tronsonul Pașcani – Siret), a drumului expres Suceava – Botoșani, modernizarea aeroportului și a infrastructurii rutiere județene.
Zona Liberă Suceava va fi amplasată în perimetrul actualului Centru Economic Bucovina, pe o suprafață de aproximativ 13,75 hectare, și va funcționa după modelul Zonei Libere Galați, pe care Gheorghe Șoldan o consideră „una dintre cele mai bine gestionate din România”.
Administrația județeană își propune demararea proiectului într-un timp cât mai scurt, pentru ca investiția să fie funcțională la finalizarea marilor obiective de infrastructură. „Este esențial să ne pregătim din timp, să colaborăm cu specialiști și să învățăm din experiența celor care administrează cele șase zone libere deja existente în România. Înființarea unei Zone Libere la Suceava reprezintă o necesitate strategică pentru dezvoltarea județului și pentru poziționarea acestuia ca un pol economic important la granița Uniunii Europene”, a adăugat Președintele Consiliului Județean Suceava.