Articole GeneraleComunicate de presaStiri Locale

Peste 4.200 de imobile din comuna Sadova au fost măsurate și urmează să fie intabulate

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava anunță că peste 4.200 de imobile din comuna Sadova au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afișate atât la Primăria Comunei Sadova, județul Suceava, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În urma lucrărilor de înregistrare sistematică, în comuna Sadova au fost identificate 4.248 de imobile, cu suprafața totală de 6.715 de hectare. Înregistrarea proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Rezultatele lucrărilor de cadastru general pentru unitatea administrativ-teritorială Sadova vor fi afișate în data de 3 februarie 2025 la sediul primăriei din comună. Data limită de depunere a contestațiilor sau cererilor de rectificare este 3 aprilie 2025. Cererile de rectificare, însoțite de documentele justificative, pot fi formulate, astfel, în termen de 60 de zile de la data afișării și pot fi depuse la sediul Primăriei Comunei Sadova și la adresa de e-mail sv@ancpi.ro, transmise prin poștă sau curie. De asemenea, contestațiile pot fi depuse în sistemul informatic. În acest caz, certificarea nealterării conținutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic, va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată, conform reglementărilor în vigoare.

În prezent, din totalul de 114 de UAT-uri din județul Suceava, au fost cadastrate în proporție de sută la sută comunele Moara, Mănăstirea Humorului și Pojorâta, iar în alte 101 localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

Articole Similare

Back to top button