
O casă de locuit din localitatea Bogata, comuna Baia, a fost cuprinsă de flăcări joi, 9 ianuarie, în jurul orei 9:30.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari și lucrătorii SVSU Baia cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta în interiorul imobilului, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la anexele gospodărești.
Locotenent-colonel Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, a declarat că incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars bunuri din interior și o parte din acoperișul casei, a cărei construcție s-a degradat în proporție de aproximativ 50%.
Pe timpul intervenției, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat intoxicat cu fum. Acesta a fost preluat și transportat la Centrul de primiri urgențe de la Fălticeni, pentru investigații suplimentare.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o candelă aprinsă, lăsată nesupravegheată.

