Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Grav accident rutier, la Forăști, în a doua zi de Crăciun

Astăzi, 26 decembrie 2024, în jurul orei 13:00, pe DN2, pe raza satului Roșiori din comuna suceveană Forăști, s-a produs un grav accident, în care au fost implicate o autocisternă, care circula pe direcția Roman – Suceava, și un autoturism.

În urma impactului dintre cele doua vehicule, autoturismul, care circula din sens opus, a luat foc.

Au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Până la lichidarea incendiului, echipajele de poliție sosite la fața locului au dispus masuri de delimitare și asigurare a zonei.

Traficul a fost deviat pe rute ocolitoare, cu dirijare prin echipaje de poliție din cadrul IPJ Iași și IPJ Suceava.

În autocisterna încărcată cu produse lactate se aflau șoferul și soția acestuia. Din primele verificări s-a constatat că vehiculul era condus de un bărbat de 58 de ani, soția acestuia având 37 ani. Ambii erau conștienți și cooperanți, însă au suferit leziuni și au fost transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

După stingerea incendiului, în mașina distrusă în totalitate pompierii și polițiștii criminaliști au identificat trei victime, un bărbat de 36 de ani, soția acestuia, de 33 de ani, și fiica, o fetiță de 4 ani, cu toții din comuna Țibeni, județul Iași, care prezentau leziuni incompatibile cu viața.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul autoturismului ar fi efectuat o depășire nergulamentară și a intrat în impact frontal cu cisterna.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului rutier și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Articole Similare

Back to top button