Articole GeneraleComunicate de presaEducatieSocialStiriStiri Locale

USV încurajează comunitatea academică și regională să își exprime votul în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) transmite comunității academice și celei regionale un mesaj de încurajare a exercitării dreptului de vot.

Exprimarea opțiunii la urne, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, programat duminică, 8 decembrie, reprezintă „o ocazie importantă și, totodată, o datorie morală de a influența viitorul regiunii și al țării noastre printr-o decizie conștientă și responsabilă”, transmit reprezentanții universității sucevene.

„Considerăm că acesta este un moment potrivit pentru a ne face auzite opiniile și a ne implica în procesul decizional, pentru a construi împreună o societate echitabilă și prosperă. Participarea la vot reprezintă un drept fundamental al fiecărui cetățean și un pilon esențial al democrației, iar universitatea, ca instituție, este promotoarea valorilor naționale și europene. Vă invităm să reflectăm profund înainte de a lua o decizie.

Încurajăm întreaga comunitate academică și regională să se prezinte duminică la urne și să aleagă cea mai bună cale pentru dezvoltarea României”, se arată în mesajul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Articole Similare

Back to top button