Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEducatieEvenimenteStiri Locale

Alianța Franceză din Suceava organizează un nou eveniment în cadrul proiectului „Le chanteur du mois/Cântărețul lunii”

Miercuri, 4 decembrie 2024, de la ora 18:00, Alianța Franceză din Suceava organizează o nouă activitate online în seria evenimentelor „Le chanteur du mois/Cântărețul lunii”, proiect dedicat promovării cântecului francez și francofon.

Această întâlnire va fi moderată de Frederic Castel, profesor la Universitatea din Reims, Franța, și gazda emisiunii muzicale online „On allume les étoiles/Aprindem stelele”. Frederic Castel a organizat numeroase concerte și festivaluri în regiunea Champagne, având o vastă experiență în promovarea artiștilor francofoni.

Invitatul lunii este Stéphane Bourson, licențiat în litere al Universității Sorbonne și în sociologie al Universității Paris VIII, un artist cu un parcurs unic, care îmbină armonios muzica și pedagogia. Pe lângă activitatea în domeniul artistic, Stéphane Bourson este profesor de limba franceză. Deși Stéphane Bourson nu se poate lăuda cu un număr mare de concerte, are o contribuție remarcabilă în pedagogie și creație.

În cadrul întâlnirii, participanții vor avea ocazia să descopere cum muzica poate deveni un instrument extrem de valoros în educație. „Evenimentul promite o experiență captivantă, în cadrul căreia vom explora atât procesul său creativ, cât și impactul pe care cântecul îl poate avea asupra învățării și comunicării”, transmit organizatorii.

Linkul de participare la această întâlnire online este: https://meet.google.com/kxu-hwmy-ztq, disponibil, de asemenea, pe pagina de Facebook a Alianței Franceze din Suceava și pe site-ul https://afsuceava.ro. Participarea este gratuită și deschisă tuturor celor interesați.

Articole Similare

Back to top button