
În cadrul unei întâlniri electorale desfășurate în orașul Siret, pentru promovarea candidaților PSD pentru Camera Deputaților și Senat, membrii comunității locale au fost informați de liderii județeni despre oportunitățile unei reprezentări PSD Solide în Parlamentul României.
Prezent la eveniment pentru a-și susține colegii, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și-a afirmat deschiderea și sprijinul, în primul rând, față de locuitorii județului, subliniind importanța colaborării între comunități, indiferent de apartenența politică a primarilor.
Candidații, reprezentați de Eugen Bejenariu, au confirmat, la rândul lor, aderarea la angajamentul lui Gheorghe Șoldan de a dezvolta județul Suceava printr-o administrație echilibrată și eficientă, bazată pe investiții. „Indiferent dacă avem primari social-democrați sau liberali, toți sunt parte din echipa județului Suceava. Voi sprijini toate comunitățile, pentru că dezvoltarea județului nu depinde de culoarea politică, ci de munca pe care o facem împreună”, a declarat Gheorghe Șoldan în acest context.
Social-democrații au dat asigurări că vor susține la București continuarea și actualizarea proiectelor de infrastructură din județul Suceava, incluzând Parcul Industrial de la Siret. Politicienii au explicat că obiectivul se confruntă, în prezent, cu o lipsă de investitori și de locuri de muncă bine remunerate, astfel încât sunt necesare eforturi pentru a atrage noi companii care să investească la Siret.
„Parcul Industrial de la Siret este un proiect important pentru județul Suceava, iar noi vom continua munca începută de administrațiile anterioare”, a declarat Președintele Consiliului Județean.

