Articole GeneraleComunicate de presaEducatieStiriStiri Locale

Eveniment de conștientizare cu privire la AVC, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Luni, 11 noiembrie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc evenimentul „Stop AVC! Învață. Acționează. Salvează”, organizat de Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV), în colaborare cu Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB).

La activitate au participat, alături de prof. univ. dr. Mihai Dimian, rector al USV, Liliana Curea, fondatoarea ALIA, singura asociație pentru pacienții cu AVC din România, dr. Mihai Jr. Crețeanu, medic primar radiolog, și dr. Tatiana Bardan, medic primar neurolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. În sală au fost prezente și alte cadre medicale și universitare, întrec care se numără conf. univ. dr. Roxana Filip, conf. univ. dr. Alexandru Nemțoi și șef de lucrări dr. Alexandru Breha.

Au participat, de asemenea, peste 200 de studenți și cadre didactice, alături de elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș”  și Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava.

Evenimentul a fost moderat de lect. univ. dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog la Centrul COACH-USV.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate informații utile, pe înțelesul tinerilor, despre pacienții cu AVC, sprijinul de care au nevoie bolnavii și familiile acestora, precum și pașii de urmat pentru prevenție. Programul a inclus și o experiență virtuală interactivă, folosind ochelari VR, prin care participanții au putut înțelege modul în care un AVC afectează creierul, simptomele și cauzele asociate. Acest moment a fost apreciat de cei prezenți, care au avut ocazia să afle informații vitale într-un domeniu medical important.

„În România, numărul persoanelor cu AVC a crescut în ultimii ani, iar printre factorii de risc se numără:  hipertensiunea arterială, diabetul, sedentarismul, obezitatea,  stresul, consumul de tutun, alcool, droguri. La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, medicii tratează accidentele vasculare ischemice în singurul centru din Moldova care are permanență 24 de ore din 24”, transmit organizatorii activității.

În perspectivă, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația ALIA, își propune să implice studenții în campanii de conștientizare a AVC-ului în rândul publicului larg din  județul Suceava și zonele din jur.

Articole Similare

Back to top button