AJPIS Suceava informează că asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România care înființează și administrează unități de asistență socială pot depune, până pe 30 octombrie 2024, documentația de solicitare a subvenției pentru anul 2025, în baza Legii nr. 34/1998.
Cuantumul lunar al subvenției care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată este de maxim 1.000 de lei, pentru serviciile sociale cu cazare, cu excepția adăposturilor de noapte, și maxim 600 de lei, pentru serviciile sociale fără cazare, precum și pentru adăposturile de noapte.
Cuantumul lunar al subvenției ce se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată din cadrul serviciilor sociale care au caracter secundar sau auxiliar și se încadrează în prevederile art. 38 alin. (5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, este de maxim 400 de lei, pentru serviciile cu cazare, și maxim 200 de lei, pentru serviciile sociale fără cazare.
Documentația de solicitare a subvenției se poate depune fie în format scris, într-un pachet închis depus la Agenția Județeană pentru plăți și Inspecție Socială Suceava, fie electronic, la adresa de e-mail subventii_lg34@mmanpis.ro.
Informații suplimentare privind documentația de solicitare a subvenției acordată în baza Legii nr. 34/1998, condițiile de eligibilitate ale solicitanților, categoriile de cheltuieli eligibile, categoriile de servicii sociale care nu sunt eligibile pentru acordarea subvenției de la bugetul de stat, instrucțiuni privind transmiterea electronică a documentației de solicitare, formularele necesare, precum și informații privind modalitatea de evaluare și selecție se regăsesc în anunțul publicat în acest sens pe site-ul web al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, la adresa https://www.mmanpis.ro/anunt-subventii-2025/, și pe site-ul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava – https://suceava.mmanpis.ro/anunt-subventii-2025/.