Articole GeneraleComunicate de presaStiri Locale

Pompierii suceveni trag un semnal de alarmă cu privire la incendiile care se produc în sezonul rece în gospodării

Pompierii militari de la subunitățile din Gura Humorului și Vicovu de Sus au intervenit pe 12 și 13 octombrie pentru localizarea și lichidarea incendiilor izbucnite în două gospodării, una în satul Slătioara, comuna Stulpicani, iar a doua în localitatea Vicovu de Jos.

Sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, la Slătioara au ars aproximativ 10 metri pătrați din acoperișul unei case de locuit, cauza de izbucnire a incendiului fiind coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile. Coșul de fum necurățat a stat la baza izbucnirii incendiului din localitatea Vicovu de Jos. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 1:30, a fost dată alarma în cazul flăcărilor care, la sosirea pompierilor, afectaseră deja 10 metri pătrați din acoperișul camerei centralei termice și aproximativ 60 de metri pătrați din astereala acoperișului locuinței.

Salvatorii au intervenit la timp, astfel încât pagubele materiale au fost limitate și nu s-au înregistrat victime. Specialiștii trag un nou semnal de alarmă pentru cetățenii care încă nu și-au luat toate măsurile de siguranță pentru a preîntâmpina aceste dezastre în sezonul rece care urmează.

ISU Suceava reamintește populației recomandările privind prevenirea incendiilor provocate de utilizarea necorespunzătoare a coșurilor și burlanelor pentru evacuarea fumului în această perioadă:

  • Verificarea, curățarea și repararea, dacă este cazul, a coșurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată, premergător și la finalul sezonului rece;
  • Coșurile, burlanele și canalele de fum vor fi izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor;
  • În podul casei, coșul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.

Articole Similare

Back to top button