Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEvenimenteStiriStiri Locale

Ciprian Porumbescu, comemorat, la Stupca, la 171 de ani de la naștere

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina”, marchează 171 de ani de la nașterea compozitorului, duminică, 13 octombrie 2024, la Biserica „Sfântul Dumitru” din Stupca, localitate care astăzi poartă numele lui Ciprian Porumbescu.

Corul sucevean, sub bagheta dirijorului Alexandru Semeniuc, va oferi răspunsurile liturgice la slujbele oficiate pe 13 octombrie, cu o zi înaintea împlinirii celor 171 de ani de la nașterea marelui compozitor. Sfânta Liturghie va începe la ora 09:00 și va fi urmată de rânduiala parastasului în memoria compozitorului și a familiei sale. Va sluji un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui protopop misionar Răzvan Cîmpulungeanu.

„Acest moment solemn oferă ocazia de a aduce un omagiu unuia dintre cei mai iubiți compozitori români și de a reconecta publicul cu rădăcinile și valorile muzicale ale României. Sunteți invitați să luați parte la această comemorare, un moment de rugăciune și reculegere pentru toți cei care prețuiesc moștenirea culturală a lui Ciprian Porumbescu și semnificația sa în istoria muzicii românești”, transmite Ionuț-Vichentie Ilisoi, Managerul coralei.

Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Sectorului Cultural, condus de părintele consilier Ciprian Blaga.

Articole Similare

Back to top button