Articole GeneraleComunicate de presaPoliticStiriStiri Locale

Seniorii social-democrați s-au întâlnit la Frasin, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Peste 200 de seniori au participat marți, 1 octombrie 2024, în orașul Frasin, la o întâlnire importantă a Organizației Pensionarilor Social-Democrați din județul Suceava. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Au fost prezenți la eveniment președintele OPSD Suceava, Mișu Gafencu, președintele Organizației Județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, parlamentarii social-democrați suceveni, primari, consilieri județeni și membri ai guvernului.

În cadrul întâlnirii, senatorul Ioan Stan vorbit despre rolul esențial pe care seniorii îl au în susținerea partidului și a valorilor sale. „Sprijinul și implicarea seniorilor noștri sunt vitale pentru succesul organizației. Politicile noastre, care au avut ca rezultat creșterea calității vieții pentru români, sunt direct influențate de eforturile și loialitatea celor care au fost mereu alături de noi. Este datoria noastră să continuăm să vă apărăm interesele și să menținem un nivel de trai decent pentru toți pensionarii”, a declarat acesta.

În cadrul activității a fost reafirmată convingerea membrilor organizației că guvernarea PSD este singura care își asumă cu adevărat responsabilitatea de a proteja și îmbunătăți viața persoanelor vârstnice.

„Organizația Județeană Suceava a Partidului Social Democrat își reafirmă angajamentul ferm față de seniorii săi și față de toți cetățenii care ne susțin, continuând să promoveze politici publice care vor asigura un trai mai bun pentru toată lumea”, transmit liderii social-democrați.

Articole Similare

Back to top button