
Un accident grav s-a petrecut miercuri, 2 octombrie, în curtea Direcției Generale de Asistenți Socială și Protecția Copilului Suceava. O angajată a instituției a fost rănită, după ce un copac tăiat de lucrătorii Domeniului Public de la Primăria municipiului Suceava a lovit-o, în cădere.
În momentul accidentului, în curtea DGASPC se efectuau lucrări programate pentru lărgirea căii de acces. Din cauza zgomotului produs în timpul toaletării copacilor, angajata nu a auzit indicațiile lucrătorilor, de a se îndepărta de zona periculoasă, iar copacul s-a prăbușit peste femeia în vârstă de 47 de ani, care a suferit leziuni la picioare și în zona capului.
Un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță a ajuns la fața locului, a preluat victima în stare de conștiență și a transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”.
A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, autoritățile investigând circumstanțele în care s-a produs evenimentul.