AdministratieArticole GeneraleComunicate de presaPoliticStiri Locale

Gheorghe Șoldan, nemulțumit de comunicarea ACET cu populația

Deputatul social-democrat Gheorghe Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, se arată nemulțumit de modul în care operatorul de apă și canal ACET SA Suceava comunică informațiile de interes public către populație. În acest context, parlamentarul declară că, după preluarea mandatului la CJ, eficientizarea administrației publice va fi o prioritate.

Furnizarea apei potabile în municipiul Suceava și în comunele Ipotești, Moara, Dăgoiești, Cornu Luncii și în satul Sfântu Ilie a fost întreruptă marți, 24 septembrie, la ora 24:00, din cauza unei avarii. Gheorghe Șoldan reclamă că cetățenii au fost anunțați prea târziu cu privire la acest inconvenient și nu au avut timp suficient să își facă rezerve de apă și să își organizeze activitățile casnice astfel încât disconfortul să fie minim. „Mulți dintre locuitorii afectați au aflat din zvon public că ar urma să fie întreruptă furnizarea apei, ceea ce este de neconceput. Am văzut că până și primarul în funcție al Sucevei nu a fost informat decât după ora 22:00 despre ceea ce urmează în oraș”, a precizat acesta.

Social-democratul acuză că o parte importantă a problemei este legată de numirile politice realizate de PNL: „Deja nu mă mai miră că toți trântorii puși de PNL în diverse funcții pe bani grei nu fac nimic și li se pare o ofensă să li se ceară socoteală. Probabil că au luat exemplu de la primul trântor al liberalilor, Klaus Iohannis, care își dorește să trândăvească alți patru ani pe banii românilor”.

Articole Similare

Back to top button