Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită pe 13 septembrie, la Suceava

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită pe data de 13 septembrie, marcând 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc între structuri militare ale Țării Românești (pompierii militari conduși de Pavel Zăgănescu) și trupele otomane, conduse de Kerim Pașa.

În contextul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava organizează vineri, 13 septembrie, Ziua Porților Deschise, la care sunt așteptați toți sucevenii, inclusiv pompierii rezerviști sau în retragere.

Porțile tuturor subunităților pompierilor militari din județ vor fi deschise între orele 9:00 și 16:00, pentru cetățenii care vor dori să le calce pragul. Se vor desfășura diverse ateliere, vor fi prezentate tehnica și accesoriile de intervenție, materiale informative, cu teme de prevenire și prezentare a modului de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

„În prag de sărbătoare, asigurăm încă o dată cetățenii județului că pompierii au fost, sunt și vor rămâne mereu în slujba semenilor, iar colegilor de breaslă, militari și civili, deopotrivă, le urăm «La mulți ani!»”, transmite maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

Articole Similare

Back to top button