Articole GeneraleComunicate de presaEducatieSocialStiriStiri Locale

Asociația Institutul Bucovina a distribuit peste 80 de ghiozdane cu rechizite în cadrul campaniei „Școală pentru toți”

Asociația Institutul Bucovina organizează anual, începând din 2014, campania „Școală pentru toți”, demarată în parteneriat cu Centrul de Advocacy și Drepturile Omului CADO.

Activitatea are ca obiectiv promovarea incluziunii și egalității de șanse în educație, astfel încât toți elevii, indiferent de situația lor socială, economică sau culturală, să aibă acces la educație de calitate.

Anul acesta, în cadrul campaniei, a fost acordat sprijin direct pentru 80 de copii din comunitatea Țâmpoceni, care au primit ghiozdane și rechizite școlare prin aportul asociațiilor partenere, EDU MAX, Te Aud România și Fundația Umanitară ASSIST.

„Chiar dacă în prezent administrația publică locală are în construcție o clădire destinată școlii și se încearcă învestiții pentru apă curentă, una dintre provocările majore cu care se confruntă copiii din cătunul Țâmpoceni pe lângă lipsa infrastructurii educaționale adecvate este și sărăcia severă. Aici nu există o școală funcțională, biserică, dispensar sau altă clădire publică care să poată găzdui activități educaționale sau sociale”, precizează reprezentanții Asociației Institutul Bucovina.

Copiii din Țâmpoceni învață la școala din satul vecin, Capu Codrului, care a pus la dispoziție un microbuz școlar, însă acesta poate transporta doar copiii preșcolari și pe cei din ciclul primar. În perioada de iarnă, accesul la școală devine și mai dificil, iar nevoia de un al doilea microbuz, care să asigure transportul copiilor din clasele V-VIII, este urgentă.

Încă din anul 2022, Asociația Institutul Bucovina organizează, cu sprijinul voluntarilor, activități educaționale și remediale în comunitate. Printre activitățile educaționale estivale desfășurate anul acesta se numără acțiuni de protecție a mediului, atelier de confecționare de genți și portofele, precum și alte activități creative, educație pentru igienă personală, educație plastică prin desen și lectură, sport și activități recreative, comunicare în limbă engleză, cunoașterea bunelor maniere, activități de premiere și recunoaștere unde au fost acordate diplome și premii pentru rezultatele obținute în cadrul programului „O școală incluzivă pentru toți”. S-au desfășurat și exerciții remediale de scriere și citire, cu focus pe limba română, matematică, dar și asimilarea cunoștințelor de utilizare a calculatorului, geografie, istorie și limba engleză.  

Multe detalii despre proiectele desfășurate de Asociația Institutul Bucovina se găsesc pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/i.bucovina.

Articole Similare

Back to top button