AdministratieArticole GeneralePoliticStiriStiri Locale

Ion Lungu a vizitat 15 școli din municipiul Suceava în prima zi a anului școlar

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat la festivitățile de deschidere a anului școlar 2024-2025, la 15 unități de învățământ din oraș.

A fost un prilej de a reaminti sucevenilor că investițiile în infrastructura școlară au fost o prioritate pentru municipalitate în ultimii 20 de ani, cu proiecte de aproximativ 100 de milioane de euro realizate în școlile din oraș. „În ultimii 20 de ani s-au construit grădinițe noi, o școală nouă, au fost modernizate școli prin programul de eficiență energetică, au fost modernizate școli prin mansardare, s-au construit săli de sport, un complex sportiv nou și multe alte investiții în infrastructura școlară”, a declarat Ion Lungu.

Edilul a transmis că cele 15 unități de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal pe care le-a vizitat luni, 9 septembrie, în prima zi a anului școlar, arată foarte bine și sunt pregătite să îi primească pe copii și tineri, dar și pe profesori.

„Am mulțumit directorilor, cadrelor didactice pentru buna colaborare pe care am avut-o în acești 20 de ani și pentru că am realizat lucruri bune împreună, pentru școala suceveană”, a transmis primarul Ion Lungu, al cărui mandat la conducerea municipiului se va încheia în această toamnă.

Articole Similare

Back to top button