Deputatul sucevean Andi-Gabriel Grosaru, candidat independent pentru funcția de Președinte al României, a efectuat marți, 27 august 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, o vizită oficială la Mănăstirile Humor și Voroneț.
Omul politic a declarat că și-a dorit câteva momente de rugăciune la două dintre cele mai însemnate vestigii istorice și creștine ale Românei și, mai mult, luând contact cu istoria acestor obiective, își propune să ia exemplul înaintașilor neamului în ceea ce privește conducerea țării.
„Această vizită a avut un profund caracter spiritual și a permis conectarea atât cu realitățile comunităților locale precum și cu trecutul deosebit de bogat din punct de vedere istoric al zonei. Viața domnitorilor Moldovei și faptele lor, continuă să reprezinte și acum un model demn de urmat pentru fiecare dintre noi și cu atât mai mult pentru un viitor Președinte al României. Apropierea de Dumnezeu și de trecut ne permite să învățam lecții importante despre cum se conduce o națiune, să deschidem noi drumuri și orizonturi pentru fiecare dintre noi”, a declarat Andi – Gabriel Grosaru.
Mănăstirile sunt incluse în patrimoniul UNESCO.