Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Peste 6000 de imobile din comuna Drăgoiești au fost măsurate și vor fi intabulate, gratuit pentru proprietari

În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, peste 6.000 de imobile din comuna suceveană Drăgoiești au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afișate atât la sediul Primăriei comunei Drăgoiești, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Lucrările se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Rezultatele lucrărilor de cadastru general pentru unitatea administrativ-teritorială Drăgoiești vor fi afișate în data de 10 septembrie 2024, iar data limită de depunere a contestațiilor este 8 noiembrie 2024. Astfel, persoanele care doresc să depună contestații sau cereri de rectificare au la dispoziție 60 de zile.

Cererile de rectificare a documentelor tehnice, în forma prevăzută de lege, însoțite de documentele justificative, pot fi formulate în termen de 60 de zile de la data afișării și pot fi depuse la sediul Primăriei și pe adresa de e-mail a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava (sv@ancpi.ro), dar și transmise prin poștă sau curier. De asemenea, contestațiile pot fi depuse în sistemul informatic. În acest caz, certificarea nealterării conținutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată, conform reglementărilor în vigoare.

În prezent, din totalul de 114 de UAT-uri din județul Suceava, au fost cadastrate în proporție de sută la sută două comune (Moara, Mănăstirea Humorului), iar în alte 98 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

Articole Similare

Back to top button