Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEvenimenteStiriStiri Locale

Aproape 30.000 de vizitatori au participat la programul Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare” din Suceava

Ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” din Suceava a ajuns la final, iar Muzeul Național al Bucovinei anunță că aproape 30.000 de vizitatori au participat la activitățile incluse în programul celor trei zile ale evenimentului.

Cetatea de Scaun a Sucevei găzduit, între 16 și 18 august, pentru 548 de artiști din șapte țări, care au oferit, în cele trei zile, 200 de spectacole medievale.

Cifrele oficiale arată că Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava, ediția 2024, s-a încheiat cu 28.816 beneficiari înregistrați și încasări de 274.181 lei.

„Pentru ca acest eveniment, cel mai mare de gen din România și, totodată, cel mai important din municipiul Suceava, să se desfășoare în condiții optime, alături de Muzeul Național al Bucovinei au fost Consiliul Județean Suceava și Primăria Municipiului Suceava”, transmite Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.

Evenimentul a fost sprijinit de sponsorii Ambro, Five Continents Group Botoșani, Bermas, Adria, SsangYong, Asociația pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor din Bucovina Suceava, TBI Bank, Euro Speed, Merlin’s vitamin aqua, Ritmic, Netcom Activ, Restaco, Aqua Carpatica, Selgros, Ecuator Suceava, Albaca, Edumax, AutoDel, Lidana, Carpatis, Suct, CAR Învățământ Fălticeni și Tipografia Lidana.

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, ISU Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național „Petru Mușat” și Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” au contribuit la desfășurarea în cele mai bune condiții a evenimentului.

Articole Similare

Back to top button