Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Bogdănești a provocat pagube serioase

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de luni, 22 iulie 2024, la o gospodărie din comuna suceveană Bogdănești. Evenimentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 5:00.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, împreună cu lucrătorii SVSU Bogdănești, Râșca și Cornu Luncii, cu șase autospeciale de stingere, și un echipaj SMURD.

Flăcările au afectat o clădire în care erau incluse o bucătărie de vară, o magazie și un garaj, în interiorul căruia se aflau două autoturisme, un tractor și un buldoexcavator. Suprafața totală afectată este de aproximativ 200 de metri pătrați.

Pompierii au localizat incendiul și au salvat casa de locuit a proprietarului și o locuință aflată în imediata apropiere a construcției cuprinsă de flăcări.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 40 de ani, care a suferit un atac de panică. După ce și-a revenit, aceasta a refuzat transportul la spital.

Maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, a precizat că, probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit.

Articole Similare

Back to top button