Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat miercuri, 17 iulie 2024, că a purtat discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, pentru stabilirea unor aspecte finale legate de proiectul Sălii Polivalente de 5000 de locuri.
„Am renunțat la punctul termic, care trebuia construit de Primărie, pentru că s-a schimbat soluția de încălzire. Am clarificat ultimele aspecte legate de canalizarea interioară, amplasarea hidranților și realizarea parcării, care este în sarcina primăriei”, a declarat Ion Lungu.
Acesta a menționat că lucrările, realizate în proporție de 60%, au intrat în linie dreaptă, iar obiectivul de investiții va fi dat în funcțiune în primăvara anului 2025.
Cu suprafața desfășurată totală de 42850 de metri pătrați și 7100 de metri pătrați de spații verzi, Sala Polivalentă cuprinde o clădire S+P+2E, cu două terenuri de sport complet echipate, o zonă de recuperare medicală, spații pentru expoziții și activități culturale și diverse facilități, între care se numără și o parcare cu peste 700 de locuri. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 35 de milioane de euro.