AdministratieArticole GeneraleComunicate de presa

Primarul Gheorghe Fron de la Cornu Luncii semnează trei contracte de finanțare importante, în valoare totală de aproape 12 milioane de lei

Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, continuă, într-un ritm accelerat, proiectele ambițioase pentru comunitatea sa. În doar cinci zile, acesta a semnat trei contracte de finanțare, însumând aproape 12 milioane de lei.

Două dintre aceste contracte sunt destinate îmbunătățirii calității actului educațional în școlile din comună. Primul contract, în valoare de 1.468.350 lei, a fost încheiat cu firma Axa Computers și prevede dotarea tuturor școlilor cu echipamente IT de ultimă generație. „Fiecare din cele 46 de săli de curs și laboratoare de la școlile din comuna Cornu Luncii va beneficia de dotări precum laboratoare de informatică, calculatoare, monitoare interactive, imprimante multifuncționale, scanere, sisteme audio, camere de video-conferință, laptopuri cu programe educaționale”, a declarat primarul Gheorghe Fron.

Al doilea contract, în valoare de 1.158.798,67 lei, a fost semnat cu firma Integritech Solutions și vizează dotarea cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale a școlilor din comună. Ambele contracte au fost parafate în prezența directorului Vasile Pohoață.

Cel de-al treilea proiect, cel mai substanțial, are o valoare totală de 9,5 milioane de lei și prevede înființarea de sisteme de canalizare, inclusiv stații de epurare, în satele Păiseni, Sasca Mare și Șinca. Contractul a fost semnat de către primarul Gheorghe Fron și ministrul dezvoltării, Adrian Veștea. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are termen de finalizare data de 31 decembrie 2026.

„Prin aceste investiții pregătim înființarea unui pol turistic care va include satele Păiseni, Sasca Mare și Șinca, zone deosebit de frumoase situate într-o regiune pitorească”, a subliniat primarul Fron.

Articole Similare

Back to top button