Fundația Te Aud România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au derulat, în perioada martie-iunie 2024, proiectul „Educație Digitală pentru Viitor”.
Inițiativa se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din sistemul de protecție socială, și este inclusă în programul „Dăm Click pe România”, coordonat de Asociația Ateliere Fără Frontiere și implementat cu sprijinul Kaufland România și OMV Petrom.
În cadrul acestei ediții a proiectului, 20 de copii și tineri din județul Suceava, aflați în plasament la asistenți maternali, în familia lărgită sau la persoane fără grad de rudenie, au primit echipamente IT și au beneficiat de cursuri de dezvoltare a abilităților digitale.
Selecția beneficiarilor s-a realizat în strânsă colaborare cu DGASPC Suceava și a avut în vedere situația școlară a beneficiarilor și informațiile managerului de caz despre aceștia.
„Suntem una dintre organizațiile care răspunde nevoilor actuale și punctuale ale copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție socială al județului Suceava, folosind resurse ale rețelei de parteneri ce sprijină astfel de inițiative. Parteneriatul de lungă durată cu Asociația Ateliere fără Frontiere ne ajută să creăm un efect de domino în ceea ce privește grija pentru comunitățile vulnerabile și împreună să reducem pe cât posibil disparitățile cauzate de lipsa resurselor”, transmite Oana Vasiliu, coordonatoarea de proiecte a Fundației Te Aud România.
Proiectul a inclus și un workshop de Securitate Cibernetică. Acesta a fost conceput pentru a le explica participanților, pe înțelesul lor, pericolele care se ascund în spatele activităților pe internet. Principalele teme abordate au fost subiecte esențiale, precum protecția datelor personale, identificarea și evitarea tentativelor de phishing, gestionarea setărilor de confidențialitate pe rețelele de socializare și recunoașterea comportamentelor online nesigure.
„Educația digitală reprezintă un pilon principal de dezvoltare în rândul copiilor și tinerilor în general, însă mai ales în rândul celor pe care îi avem în grijă. Ca și instituție a statului, reunoaștem importanța colaborării și cooperării cu organizații nonguvernamentale, pentru a putea să ne sprijinim copiii și tinerii în mod holistic. Acest proiect contribuie la reducerea inegalităților sociale și a barierelor în accesul la educație de calitate”, declară Nadia Crețuleac, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Fundația Te Aud România și Asociația Ateliere fără Frontiere sunt în doilea an de colaborare, iar, până în prezent, 40 de copii și tineri din sistemul de protecție au fost echipați cu calculatoare.