Articole GeneraleComunicate de presaEvenimenteStiri Nationale

S-a deschis Târgul permanent de vară Învie Tradiția

În acest an, pe toată durata verii, Învie Tradiția, susținător al artei populare românești, găzduiește Târgul permanent de vară.

Evenimentul are loc în mediul online, pe pagina web dedicată magazinului tradițional, dar și în locația fizică din strada Mihai Eminescu, nr. 142, București, de luni până vineri, între orele 10:00 și 17:00. Cei care sunt în căutare de produse autentice sau obiecte de artă populară reinterpretată au ocazia să se întâlnească cu sute de creații unice, realizate de artiști populari de renume. Pe lângă produsele artizanilor, cumpărătorii au acces la o gamă largă de bunătăți tradiționale, pregătite în zone de tradiție ale țării.

În cadrul târgului se găsesc toate tipurile de produse meșteșugărești, obiecte din lut și ceramică, țesătură tradițională, port popular, cadouri tradiționale românești, dar și produse culinare precum zacusca, dulcețuri, gemuri și alte bunătăți autentice. În această perioadă, târgul este destinat și turiștilor sau celor care pleacă în vizite în afara țării, oferind o gamă variată de suveniruri din România sau diverse cadouri.

Nu lipsesc bolurile din ceramică, castroanele și străchinile de lut, ștergarele tradiționale sau lingurile de lemn.

Pentru că proiectul este unul de susținere al meșterilor populari, prețurile practicate sunt similare cu cele din atelierele meșterilor sau din fermele producătorilor. Momentan, proiectul reunește peste 20 de meșteri populari și câțiva producători locali.

Învie Tradiția este un proiect național de susținere al artei populare și meșteșugurilor, prin documentarea și promovarea și valorificarea meșteșugurilor și tradițiilor românești născute la sat, care fac parte din patrimoniul cultural al României.

Conform organizatorilor, misiunea proiectului Învie Tradiția este de a susține și promova meșteșugurile născute în satele României. „Ele sunt practic niște comori ascunse. Pentru că daca luăm orice obiect meșteșugăresc în parte vom vedea că el este o operă de artă. Majoritatea culturilor lumii și chiar și cele europene, care, prin excelență, sunt caracterizate de artă și frumos, au pierdut zona de meșteșug autentic. Este păcat să pierdem și noi acest tezaur unic în lume”, este mesajul transmis de inițiatorii proiectului.

Articole Similare

Back to top button