Articole GeneraleComunicate de presaEducatieStiriStiri Locale

Universitatea din Suceava, între primele 1500 de instituții din clasamentul internațional Times Higher Education – Impact Rankings 2024

Clasamentul internațional Times Higher Education (THE) – Impact Rankings ediția 2024 poziționează Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) în primele 1500 de instituții de învățământ superior la nivel global.

Totodată, dintre cele 19 universități din România incluse în clasament, USV se situează categoria de punctaj 1001-1500, alături de alte 9 instituții de învățământ superior din țară.

THE a evaluat 2152 de universități din 125 de țări și regiuni, pentru a întocmi clasamentul general pentru anul 2024, scopul fiind acela de a măsura succesul universităților din întreaga lume în ceea ce privește realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Națiunilor Unite.

Universitatea Western Sydney din Australia conduce topul pentru al treilea an consecutiv, iar Universitatea Manchester din Marea Britanie și Universitatea Tasmania din Australia se situează pe locul al doilea, la egalitate.

„USV este implicată în realizarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă definite de ONU și contribuie convingător la atingerea a 11 din totalul celor 17. Spre exemplu, în domenii precum calitatea educației, promovarea păcii, justiției și instituțiilor puternice sau viața pe uscat, USV se plasează în grupa 401-600 universități ale lumii. În ceea ce privește reducerea inegalităților, egalitatea de gen, combaterea sărăciei sau eliminarea foametei, USV este situată în segmentul 601+”, transmit reprezentanții universității sucevene.

Clasamentul poate fi consultat la adresa: https://www.timeshighereducation.com/impactrankings.

Articole Similare

Back to top button