În perioada 16-17 mai, Fabulinus, trupa de teatru a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a Casei de Cultură a Studenților Suceava, a participat la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național de Teatru Studențesc Contemporan – ActFest Galați.
Evenimentul a reunit trupele de teatru afiliate caselor de cultură studențești din Alba Iulia, Brașov, București, Cluj-Napoca, Galați și Suceava.
Studenții suceveni au prezentat spectacolele „QLANGEREALĂ”, de George Cocoș, şi „Ordinea în care a plâns Ruxandra”, de Eliza Păuna, ambele în regia lui Cosmin Panaite. Prestația actorilor a fost apreciată de juriul festivalului-concurs, trupa obținând patru premii importante.
Astfel, Marele Premiu al Festivalului a revenit spectacolului „QLANGEREALĂ”, iar premiile pentru Cel mai bun actor și Cea mai bună actriță în rol principal au ajuns la Natan Ciubotari și Gabriela Opria, pentru interpretările lor din același spectacol. De asemenea, George Cocoș, autorul dramatic al piesei, a fost premiat pentru Cel mai bun text de teatru.
După întoarcerea la Suceava, pe 19 mai, tinerii actori au oferit o reprezentație a spectacolului „Ordinea în care a plâns Ruxandra” în cadrul Festivalului Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, ediția a VIII-a.
Activitatea trupei de teatru studențesc va continua cu o nouă reprezentație a spectacolului „QLANGEREALĂ”, programată miercuri, 22 mai, de la ora 19:00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” din cadrul Campusului USV. Intrarea la spectacol va fi liberă. Pe 28 mai, de la 14:00, la Casa de Cultură din Fălticeni, cu ocazia aniversării a 100 de ani de existență a Colegiul „Vasile Lovinescu”, se va juca spectacolul „Ordinea în care a plâns Ruxandra”.
Anul universitar 2023-2024 este cel mai fructuos din activitatea de până acum a Teatrului Studențesc „Fabulinus”, trupa oferind publicului nu mai puțin de 25 de reprezentații.