Articole GeneraleComunicate de presaSanatateStiriStiri Locale

319 cazuri de rujeolă au fost confirmate, în primul trimestru al anului 2024, în județul Suceava

Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis statisticile privind cazurile de rujeolă înregistrate în județ în primul trimestru al acestui an. 

Potrivit datelor, în primele 4 luni ale anului 2024, în județul Suceava s-au manifestat 319 cazuri confirmate de rujeolă. Dintre acestea, 8 cazuri au fost înregistrate în ianuarie, 12 în februarie, 141 în martie și 158 de cazuri în aprilie.

„Se constatată o creștere importantă a numărului de cazuri, mai ales în rândul comunităților vulnerabile”, transmit reprezentanții DSP. Aceștia precizează, de asemenea, că, dintre cele 319 cazuri confirmate de rujeolă, 172 (54 %) au necesitat internare din cauza complicațiilor precum bronhopneumonie, insuficiență respiratorie, hepatită reactivă, sindrom diareic acut cu deshidratare secundară, encefalită.

Situația internărilor pe grupe de vârstă include 29 de copii sub 1 an, 51 între 1 și 4 ani, 32 cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani, 25 de 10-14 ani, 15 de 15-18 ani și 20 de persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Autoritățile precizează că această creștere a numărului de cazuri de rujeolă pune presiune pe secțiile de Boli Infecțioase ale spitalelor și duce la supraaglomerarea acestora. Spre exemplu, astăzi, 19 aprilie, în județul Suceava sunt internate 27 de persoane cu rujeolă, dintre care 17 copii și 3 adulți se află la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”. La Spitalul Municipal Fălticeni sunt internați 7 copii cu rujeolă.

Personalul de specialitate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava derulează activități de informare, educare, comunicare și consiliere a populației, cu preponderență în comunitățile afectate de rujeolă, din Baia, Cornu Luncii, Voitinel, Rădăuți, Fălticeni, Vulturești și Vadu Moldovei, în vederea creșterii gradului de acceptare a vaccinării.

Campania „Vaccinare – promovarea vaccinării ROR și a vaccinărilor din Calendarul Național de Vaccinare” se desfășoară, încă de la începutul anului 2024, în toate cele 69 de comunități cu asistență medicală comunitară.

În vederea creșterii numărului de persoane vaccinate, asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari desfășoară următoarele activități:

  • informează populația despre beneficiile vaccinări ROR;
  • se deplasează la domiciliul familiei pentru a anunța data și ora programării vaccinării;
  • consiliază părinții copiilor privind importanța vaccinării;
  • facilitează accesul copiilor proveniți din familiile aflate la distanță mare de cabinetul medical prin solicitarea de suport la nivelul autorităților locale;
  • contactează cabinetele medicale de medicină de familie din zona arondată pentru a se informa cu privire la  situația copiilor catagrafiați (lot de bază și restanțieri) pentru vaccinare în vederea mobilizării.

Atunci când un număr mare de persoane se vaccinează se obține imunitatea de grup, situație în care bolile nu se mai pot răspândi cu ușurință de la o persoană la alta.

Situația cazurilor de rujeolă înregistrate în primul trimestru al anului 2024 în localitățile din județul Suceava:

Articole Similare

Back to top button