AdministratieArticole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

100 de persoane au participat la o amplă acțiune de curățenie în Parcul Șipote

Luni, 15 aprilie, nu mai puțin de 100 de persoane au participat la o amplă acțiune de curățenie în Parcul Șipote, inițiată de Primăria Municipiului Suceava și Direcția Silvică.

Această acțiune nu este o premieră, fiind o practică constantă, desfășurată în fiecare primăvară, dar și cu ale ocazii, atunci când este nevoie. se repetă în fiecare an, primăvara și ori de câte ori este nevoie. Viceprimarul Lucian Harșovaschi, prezent la activitate, le adresează sucevenilor rugămintea de a păstra curățenia în parc și în oraș.

„În ceea ce privește proiectul de amenajare a Parcului Șipote, calendarul de la ADR arată că linia va fi deschisă din iunie până în decembrie 2024, iar noi vom fi pregătiți să depunem printre primii proiectul pe Prioritatea 3 – O regiune durabilă, prietenoasă cu mediul”, a adăugat Lucian Harșovschi. Acesta a precizat că parcul își va păstra întru totul titulatura de „inima verde a orașului”, întrucât proiectul va presupune doar realizarea unor construcții ușoare, pe mai puțin de 10% din suprafața totală a Parcului Șipote.

Articole Similare

Back to top button