În contextul împlinirii a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, salvatorii din Suceava au sărbătorit aniversarea prin manifestări dedicate comunității.
La fel ca în anii precedenți, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava s-a alăturat campaniilor de împădurire „174 de stejari pentru România!” și „Plantăm fapte bune pentru România”. Astfel, sâmbătă, 30 martie, 174 de stejari, simboluri ale longevității și rezistenței militare, 326 de puieți de goruni și peste 1000 de frasini au fost plantați de jandarmii suceveni.
„Le mulțumim colaboratorilor din cadrul Asociației EcoAssist pentru sprijinul acordat, dar și colegilor noștri din cadrul Jandarmeriei Suceava, care s-au mobilizat în mod exemplar și au dovedit încă o dată că spiritul de camaraderie ne definește în orice situație”, transmite sergent major Botezatu Roxana Iuliana, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
De asemenea, duminică, 31 martie, în cadrul unui eveniment la care au participat specialiști din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, sucevenii au avut ocazia de a cunoaște activitatea acestora, prin intermediul mai multor ateliere. Au fost prezentate autospecialele, armamentul și materialele din dotarea structurilor montane de jandarmi și de intervenție, dar și oferta educațională și informații despre examenul de admitere și perioada de școlarizare.
În centrul atenției au fost, ca întotdeauna, partenerii canini ai IJJ Suceava, care și-au etalat abilitățile.
„Captivați de spiritul de echipă al colegilor noștri, autospecialele și materialele din dotare, dar mai ales de camarazii noștri necuvântători, toți copiii ne-au mărturisit că vor să fie jandarmi. Vă mulțumim că ați fost alături de noi în această zi, pe care ne-ați făcut-o specială prin prezența și zâmbetele dumneavoastră”, a adăugat sergent major Botezatu Roxana Iuliana.
***
Ziua Jandarmeriei Române se sărbătorește anual, pe 3 aprilie, dată la care, în anul 1850, Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.