Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în scopul reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, în perioada 8–10 martie 2024, la nivelul județului Suceava, s-au desfășurat acțiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, dar și pentru identificarea șoferilor care încalcă regimului legal de viteză.
În prima parte a zilelor acțiunii s-au folosit aparatele radar pentru identificarea situațiilor în care au fost depășite limitele de viteză impuse, iar în intervalul 20:00 – 03:00 s-a acționat preponderent pentru depistarea șoferilor care au consumat alcool și substanțe interzise, fiind utilizate concomitent și aparatele de măsurare a vitezei tip laser.
Astfel, au fost aplicate 606 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 306.600 lei. Pentru abaterile în trafic au fost reținute 55 permise de conducere și au fost ridicate 28 de certificate de înmatriculare.
„Astfel de acțiuni comune vor continua și în perioada următoare, siguranța rutieră fiind o prioritate a polițiștilor. Atragem încă o dată atenția cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor și indicatoarelor rutiere și adaptarea în permanență a vitezei de deplasare la condițiile de drum. Viteza excesivă și depășirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave”, a transmis comisarul șef de poliție Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Conform legislației în vigoare, șoferul aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane va fi pedepsit cu închisoare cu executare!
De altfel, legea pedepsește conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce șoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentrația în sânge depășește limita legală. Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, în timpul cercetării, permisul de conducere este reținut, fără drept de circulație.