Agenția pentru Protecția Mediului Suceava informează cetățenii și autoritățile administrației publice locale din județul Suceava despre necesitatea desfășurării, în această perioadă, a activităților specifice pentru combaterea ambroziei.
„Având în vedere faptul că primăvara sunt posibile cele mai eficiente lucrări de îndepărtare și extragere a acestei plante puternic alergene, în data de 5 martie 2024, UAT-urile din județul Suceava au fost notificate cu privire la obligațiile legale care le revin pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia. De asemenea, le reamintim și administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole că, în conformitate cu legislația actuală, au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia”, transmit reprezentanții APM Suceava.
Implementarea unor astfel de măsuri sunt necesare în contextul răspândirii ambroziei și a sesizărilor cetățenilor alergici la această plantă. Ambrozia crește pe marginea drumurilor, pe câmpuri, în parcuri, în culturi de cereale și de floarea soarelui, în spațiile urbane periferice, precum și în curți. Este o plantă anuală, perenă, care crește spontan și are nevoie de multă lumină solară. O singură plantă de ambrozie poate elibera în atmosferă peste 30000 de semințe. Grăunciorii de polen pot provoca alergii sezoniere.
Proprietarii, administratorii și beneficiarii de terenuri trebuie să cunoască faptul că există două acte normative care reglementează acțiunile care trebuie să fie întreprinse pentru combaterea răspândirii plantei: Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia; Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.