
Când am văzut afișul expoziției intitulate „Sublimare” a maestrului PIM, vernisată recent la Galeria de Artă Zamca, tocmai terminasem lectura romanului „Meteorii” al lui Michel Tournier, sclipitorul scriitor francez. Cartea se încheia cu o pitorească imagine denumită concluziv sublimare. Scriitorul francez se referea concret la interesantul, și puțin perceptibilul fenomen fizic, care, stimulând imaginația, a primit, în timp, noi conotații, extinzându-se în psihologie (psihanaliză), în antropologia culturală, în artă, în teologie.
Am reflectat atunci, din nou, asupra coincidențelor și a mulțimii de păreri și atitudini față de acest concept cu aspirații filozofice. Mi-am întărit convingerea că legătura dintre evenimente, în care se includ cele existențiale, are resorturi misterioase, este uimitoare și emoționantă.
Lucrările prezentate în expoziția lui Mihai Pânzaru PIM reprezintă o altă dimensiune a creației grafice a cunoscutului plastician sucevean, cu noi conotații reflexiv-meditative, pe suportul stilului său inconfundabil. Idei, fapte de viată, transpuse literar, sunt asociate cu o exprimare grafică care le relevă, amplifică și… sublimează înțelesul. Tonurile și nuanțele cromatice aferente accentuează substratul ideatic, care se metamorfozează în sublime mostre de înțelepciune. Spiritul critic al artistului facilitează trecerea subtilă de la alegorie la satiră, cu umor, ironie și, uneori, sarcasm.
Expresia grafică a ideilor, ca simbioză între reprezentare plastică și caligrafie, facilitează înțelegerea mesajului. Lucrările expuse mijlocesc observarea lucrurilor ignorabile, dar pline de sens sapiențial, reprezentând o cale sigură de cunoaștere a mediului nostru cel de toate zilele, de autocunoaștere în sens ontologic, un pas înainte spre simplitate, ca premisă a reconfigurării (și transfigurării) spirituale, un suport pentru desăvârșire umană.

Talentul și cultura plastică a autorului, rafinamentul în abordarea detaliilor, se îmbină armonios pe suportul material al lucrărilor. Nu mai puțin remarcabilă a fost și exprimarea „live” a autorului. Spiritul său tânăr, plasticitatea vestimentară, eleganța atitudinală, convivialitatea și jovialitatea sunt exemplare și contaminante.
Modul acesta de abordare plastică al maestrului PIM este un corolar al stilul său consacrat. Culoarea, discretă, subsumată liniei, este un punct de plecare pentru înțelegerea mesajului, exprimat și literar, în cheie cognitivă sau afectivă. Stilul sobru, exprimarea neechivocă te duc cu gândul la maeștrii catedralelor gotice, la reprezentările lor grafice pline de expresie plastică, încărcate de mesaj. De asemenea, vizitând expoziția, am avut stări similare cu cele induse de stampele (japoneze) cu asociere text-reprezentare grafică, în care mesajul cognitiv este susținut caligrafic, la care caracterul semnului adaugă subliminale înțelesuri reprezentării. Un frumos exemplu de coincidență ca premisă pentru SUBLIMARE ideatică.
Articol realizat de Viorel CHIRICA
