Deși știam de multă vreme despre Alex. Ștefănescu (am cunoscut o parte dintre colegii lui de clasă, care admirau încă din școală talentul său), s-a întâmplat să citesc abia recent cartea în care se destăinuie în mod direct și din care reușești să înțelegi trăsături esențiale ale personalității sale („Convorbiri cu Alex. Ștefănescu”). Mi-am dorit mai mult, și astfel am început să citesc „Jurnal secret”, cartea la care mă refer aici și acum.
Am găsit, astfel, mai mult din Alex. Ștefănescu: bun simț cumulat cu bun gust, spirit de observație, adăugat unui deosebit simț al detaliului, perseverență și operativitate – insușiri destul de rare la artiști- cum însuși Alex. Ștefănescu remarca în „Jurnal…”, referindu-se și la extrem de solicitanta activitate depusă pentru elaborarea „Istoriei literaturii române contemporane, 1941-2000”. Cu spirit și gândire critică, dar și cu delicatețe și detașare, Alex Ștefănescu își începe activitatea în domeniul criticii literare încă din anii studenției, remarcându-se ca un original, dar obiectiv exeget.
Persecuția comunistă la care a fost supus (securitatea începuse să-l ancheteze, la vârsta când autorul jurnalului abia ieșea din perioada adolescenței, pentru o „faptă” fără legătură cu acea realitate absurdă), îl marchează și îi accentuează personalitatea.
În „Jurnal secret”, Alex. Ștefănescu remarcă aspecte esențiale ale comportamentului uman, ale societății, în general, și demonstrează „matematic”, prin reducere la absurd, felul ideal în care ar trebui să se manifeste oamenii, să funcționeze instituțiile.
Autorul „Jurnalului…” privește lumea, preia situațiile reale la care este conectat, comune la prima vedere, dar reprezentative pentru o anumită stare de fapt, pe care le prezintă într-un caleidoscop de fațete ale vieții din România. Acestea nu sunt neapărat transfigurate, ci mai ales prezentate în răspăr, detaliate foarte precis, „chirurgical”, într-un limbaj întotdeauna exact și concis, adecvat situației, cu umorul deja specific și mai ales cu autoironie (de asemenea specifică). „M-am săturat de hlizeala maniacală și de sarcasmul golănesc din „Academia Cațavencu (vezi și cel din „Charlie Hebdo”, de la acel timp). Relatările au un stil anecdotic, incitant și acaparator. Din această „lume” nu lipsesc: mediul nostru natural (locuri din țară, orașul, cartierul, cu ceea ce au dezagreabil, necivilizat, neconform cu noua realitate europeană), obiceiuri, cu ceea ce acestea au rudimentar, desuet, superfluu, colegii de breaslă, oamenii simpli cu diverse meserii, dar și cu manifestări supărătoare pentru cei din jur, politicienii, aroganți (și corupți), compunând cu toții un mediu precar, nesănătos (prin ponderea defectelor), neigienic social.
„Tablourile” sunt prezentate cronologic, dar după lectură acestea pot rămâne în minte și într-o altă structură: Ștefănescu și neregulile din țară, Ștefănescu și colegii de breaslă, Ștefănescu față cu femeile (un ideal posibil de atins, dacă… n-ar exista și mulțimea de bărbați din jurul acestora) sau Ștefănescu față cu… „reacțiunea”, adică față cu politicienii, în cea mai mare parte adversari întru idei, idealuri, comportament.
În jurnalul lui Alex. Ștefănescu, se vede, din nefericire, o Românie ce continuă să nu fie curată, sub aspect ecologic, poluată fonic de manele, cultural de kitsch-ul foarte răspândit, neprietenoasă, prin modul de comportare al celor din jur, fără respect pentru lege. Românii nu–și depășiseră limitele (cel puțin la timpul cand jurnalul a fost scris) în raport cu modul de alegere a politicienilor. Citind „Jurnal secret” de Alex. Ștefănescu, mi-au venit în minte câte ceva din celebrele „Eseuri” ale lui Montaigne, care și ele iau realitatea a rebours, pentru a o cunoaște și a o înțelege mai bine.
Umorul lui Alex. Ștefănescu este deplin. Dacă ar fi să mă conectez la alte „cazuri” din literatură, gândul m-ar duce și la Jerome K. Jerome. Dar Alex este suficient de mare (și la propriu), încât am putea, cu succes, să întoarcem comparația.
Articol de Viorel CHIRICA
***
Critic literar și prozator, Alex. Ștefănescu s-a născut pe 6 noiembrie 1947, la Lugoj. A absolvit liceul la Suceava, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Limba și Literatura Română din cadrul Universității din București.
Scurt timp a fost profesor, după care lucrat pentru publicațiile „Tomis”, „Scânteia tineretului”, „Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului”, „România liberă”, „Magazin”, „România literară”, „Zig-zag” și „Flacăra”.
Alex. Ștefănescu a debutat în poezie, în 1965, în ziarul „Zori noi” din Suceava, iar în critică în 1970. De-a lungul carierei, a publicat numeroase volume de critică literară, teorie literară, antologii de literatură, proză, teatru și publicistică.
Alex. Ștefănescu a trecut la cele veșnice duminică, 25 februarie 2024, la vârsta de 76 de ani.
