AdministratieArticole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Constructorul podului provizoriu de la Milișăuți estimează că circulația se va relua până pe 17 februarie

Lucrările de reparații la podul provizoriu de la Milișăuți sunt în plină desfășurare, după ce, în cursul dimineții de 14 februarie, o parte din acesta s-a surpat, din cauza creșterii semnificative a debitului pe râul Suceava.

Constructorul estimează că reluarea traficului se va realiza, cel mai târziu, sâmbătă, 17 februarie, în jurul orei 11:00.

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat că a inițiat demersuri către DRDP Iași și Ministerul Transporturilor, în vederea reparării prin balastare cu piatră concasată pe porțiunea de drum, în lungime totală de 1087 de metri, ce face legătura cu podul tehnologic. Calea de acces a fost predată constructorului, conform documentației DTAC depusă la Primăria Orașului Milisăuți.

„Sper ca instituțiile cu responsabilități directe în întreținerea drumurilor naționale să înțeleagă urgența demersurilor noastre, întrucât inclusiv transportul elevilor din orașul Milișăuți, satul Gară, către Școala Gimnazială Milișăuți nu se poate efectua cu respectarea orarului școlar din cauza circulației intense pe varianta ocolitoare disponibilă”, precizează prefectul Alexandru Moldovan.

De asemenea, Instituția Prefectului anunță și o serie de activități suplimentare asumate de DRDP Iași pentru anul 2024, în ceea ce privește infrastructura rutieră a județului Suceava aflată în responsabilitate directă:

  • Reabilitare pod pe DN 2E km 79+179 peste pârâul Suceava, la Vicovu de Sus;
  • Reabilitare pod pe DN 15C km 66+345 peste pârâul Rașca în localitatea Praxia;
  • Elaborare D.T.A.C., P.T.E., asistență tehnică și execuție lucrări la obiectivul „Pod DN 29A, km 22+859”, în localitatea Zvoriștea;
  • Studiu de Fezabilitate – „Măsuri de eficientizare a activității de transport rutier în zona vămii Siret, jud. Suceava ”;
  • Studiu de Fezabilitate – Măsuri de eficientizare a activității de transport rutier în zona vămii Vicovu de Sus ”.

Articole Similare

Back to top button